Home / Beer World / Diferitele festivaluri ale berii din lume

Diferitele festivaluri ale berii din lume

Festivalurile de bere au fost dintotdeauna un prilej de bucurie atât pentru cunoscătorii de băuturi cât şi pentru cei ce nu analizează îndeaproape conţinutul fiecărui pahar. În ciuda numelui şi a faptului că o mare majoritate dintre oameni participă la aceste festivaluri pentru bere, există şi o parte din public ce apreciază mai mult latura artistică a evenimentelor.

Deseori în cadrul festivalurilor sunt organizate şi concerte de muzică şi dans, standuri cu mâncăruri şi produse tradiţionale, activităţi şi jocuri care mai de care mai amuzante şi ieşite din comun şi uneori chiar şi atracţii specifice parcurilor de distracţie. În ceea ce priveşte băutura servită, aceasta poate fi în strânsă legătură cu tema evenimentului, poate fi din anumite regiuni sau berării cu renume sau pur şi simplu din mărcile cele mai populare. Indiferent de aceste aspecte, foarte importantă este şi cantitatea disponibilă, în multe cazuri numărul participanţilor depăşind aşteptările organizatorilor.

Photo by unknown / CC0

Ţara cu cea mai bogată tradiţie când vine vorba de festivaluri ale berii este cu siguranţă Germania. Cu toate că sunt renumiţi pentru pasiunea lor pentru bere, germanii au considerat că partea legată de activităţi este la fel de importantă, denumind acest tip de eveniment Volksfest („festival al oamenilor”). Renumit în întreaga lume, festivalul Oktoberfest are loc în fiecare an în München, încă din anul 1810.

Evenimentul este considerat ca fiind o parte foarte importantă din cultura Bavareză iar oraşe din întreaga lume au împrumutat această tradiţie, însă la o scară mai mică. Anual, la Oktoberfest-ul din Germania participă un număr de peste şase milioane de oameni iar cantitatea de bere consumată depăşeşte ordinul milioanelor de litri. Un alt eveniment de mare anvergură ce are loc în Germania este Festivalul Internaţional de Bere de la Berlin. Acesta este considerat ca fiind cel cu cea mai mare varietate de băuturi, având peste două mii de sortimente diferite din 86 de ţări.

În Marea Britanie, majoritatea evenimentelor de acest gen sunt concentrate în jurul berii la draft. Chiar dacă sunt puse la dispoziţie şi beri la sticlă şi cidru, acestea reprezintă doar o mică parte din varietate. Cea mai cunoscută organizaţie ce planifică detaliile pentru petrecere este Campaign for Real Ale (CAMRA) iar principalul obiectiv este de a promova berea în stilul Ale şi cidrul în stil tradiţional, păstrând istoria cârciumilor britanice.

CAMRA organizează în fiecare vară The Great British Beer Festival, iar încă din anul 1977 acesta a fost cel mai mare festival de bere din ţară. În cadrul acestui festival se pot regăsi în jur de 900 de varietăţi de bere nefiltrată şi nepasteurizată, majoritatea din regiuni ale Marii Britanii. Cei pasionaţi de berea în stilurile stout şi porter pot participa la festivalul cu acelaşi nume organizat în perioada iernii, de obicei în luna Februarie.

Unul dintre cele mai importante festivaluri de bere craft ce atrage fani din toate colţurile lumii este Festivalul de Bere Artizanală Irlandez. Servind drept gazdă pentru evenimente de mare profil precum Jocurile Galice sau PokerStars Festival Dublin, este uşor de înţeles de ce festivalurile oraşului tot timpul reuşesc să strângă atât localnicii cât şi turiştii în acelaşi loc şi chiar în număr mare.

Berea artizanală a ajuns însă şi în România iar în ultimii ani, tot mai multe restaurante şi baruri au inclus-o în meniuri. Cel mai mare festival bazat pe acest tip de băutură se numeşte Bucharest Craft Beer Festival. Anul trecut, spre bucuria publicului, au urcat pe scenă trupe precum Omul cu Şobolani, E.M.I.L., Les Elephants Bizzares și Byron. Însă în topul listei popularităţii se află festivalul Oktoberfest, organizat în Braşov în fiecare an la începutul toamnei. Festivalul de anul acesta va reprezenta ediţia cu numărul 10 iar organizatorii au promis un spectacol de neuitat cu artişti muzicali, produse tradiţionale delicioase, nenumărate concursuri şi zeci de mii de butoaie de bere rece.

Fie că sunteţi sau nu pasionați de numeroasele varietăţi ale celei mai populare băuturi alcoolice din lume, cu siguranţă veţi putea găsi spectacole şi activităţi interesante în cadrul acestor festivaluri.

Spune tu, in cuvinte!

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com