Home / Arhiva cu Bere / Sikaru IPA, bere englezească… românească

Sikaru IPA, bere englezească… românească

sikaru_ipaSikaru IPA este una din primele beri lansate de cea mai nouă adiție pe minuscula piață de bere artizanală din România, și anume Ninkasi, o microberărie din București. I se alătură un Wit, un Golden Ale și în curând și un Stout.

Din reflex probabil, mă așteptam la stilul American IPA, dar eticheta clarifică toată treaba: “bere roșcată” scris clar sub logo, iar influențele englezești sunt declarate în descrierea berii. Asta ca să știm cu ce avem de-a face.

Arată foarte bine în pint, aproape opacă, arămie, cu un guler de spumă bej deschis dens, compact, care se retrage foarte lent. Deci facem mustăți.

Primul lucru remarcat în miros va fi caracterul fructat, însă s-ar părea că nu doar hameiul e responsabil, ci și esteri rezultați din urma fermentării. Deci mult măr roșu, puțină banană (niciunde la nivelul unui hefeweizen, ceea ce e bine), piersică și puțină coajă de grapefruit. Malțuri caramelizate își fac treaba bine, și curat.

Gustul se aseamănă destul de mult, parcurgând același traseu, pornind cu fructe (din nou măr roșu, note vagi de pară și caisă), dar de data asta cu ceva mai multe citrice, dulci-amărui. Caramel apoi, puțină coajă de pâine, și răsuflăm ușurați că nu am prins și note de diacetil.

Finalul îi face dreptate denumirii, cu hameiul tipic ale-urilor englezești, puțin picant, mai degrabă uscat și “prăfos” (earthy). Ar fi fost și mai bine dacă drojdiile nu erau atât de prezente aici.

La fel și în postgust, rămânând puțin hamei, pâine prăjită, puțină coajă de portocală uscată și nefericitele de drojdii impunând o anumită “densitate”. Corpul este mediu, iar carbonatația e întradevăr reușită.

A se nota, berea e nefiltrată și nepasteurizată și se simte. Totuși, acționați cu grijă și păstrați-o ori la răcoare, ori cât mai repede pe gât.

La distanța de 6000 de ani reapare pe plaiurile noastre berea Sikaru. Nu este chiar “pâinea lichidă” a mesopotamienilor, ci o marcă curajoasă, cu cel puțin un English IPA chiar decent. Pe celelalte rămâne să le încercăm cât de curând.

Urări de noroc în vânzări și ingeniozitate, succes și concurență cât mai multă pe viitor! Ultima a fost pentru noi.

Sikaru IPA este una din primele beri lansate de cea mai nouă adiție pe minuscula piață de bere artizanală din România, și anume Ninkasi, o microberărie din București. I se alătură un Wit, un Golden Ale și în curând și un Stout. Din reflex probabil, mă așteptam la stilul American IPA, dar eticheta clarifică toată treaba: "bere roșcată" scris clar sub logo, iar influențele englezești sunt declarate în descrierea berii. Asta ca să știm cu ce avem de-a face. Arată foarte bine în pint, aproape opacă, arămie, cu un guler de spumă bej deschis dens, compact, care se retrage foarte…

Review Overview

Gust - 7.5
Aroma - 8
Aspect - 7.4
Aftertaste (Final) - 7.5

7.6

Mai mult decît decent

Summary : Tip: English IPA, Alcool: 5.2%

User Rating: 3.37 ( 15 votes)

 

Ți-a plăcut? Susține Universitatea de Bere pe Patreon!

2 comments

  1. Gustul beri este dominat de drojdiei, strica aromele celelalte. Este o bere buna, dar bine mentionat mai sus: “Ar fi fost și mai bine dacă drojdiile nu erau atât de prezente”

Spune tu, in cuvinte!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com