Arhiva cu BereCe-am mai baut

Anderson Valley Fall Hornin’, bere cu dovleac, de sezon

fallboonPoate că o bere cu dovleac ar suna ciudat pentru mulți, dar nu este ceva greu de găsit în lumea berii artizanale, mai ales în cea din Statele Unite ale Americii.

Considerată de obicei o bere de sezon, fabricată la începutul toamnei, nu lipsește de pe meniurile marilor berării, cu toate întrecându-se cu totul felul de adiții (o groază de condimente și ierburi), alternative (morcovi, cartofi dulci, igname) și butoaie în care poți învechi un pumpkin ale.

Fall Hornin’ de la Anderson Valley din Boonville, California, este o bere cu dovleac destul de accesibilă, și ca preț, și ca disponibilitate. Ea se “bucură” de un IBU destul de scăzut, 20, dar de o multitudine de malțuri speciale care să compenseze. Are și o adiție de condimente, ce însă rămâne un mister, negăsind informații nici pe site-ul oficial, dar o să încercăm să le ghicim. Distracție!

În pahar culoarea berii nu invocă chiar ideea de toamnă, nici aceea de dovleac, prezentându-se într-o nuanță foarte închisă de maroniu, aproape negru. Un guler modest de spumă, curând doar o margine subțire ca o ață.

Miroase a plăcintă de dovleac. Scurt. Aromă clară, naturală de piure de dovleac îndulcit, condimentele aferente (nucșoară, scorțișoară) și caramel. Plouă-n gură.

Gustul nu este atât de dulce, cel puțin nu inițial. Se simte dovleacul, copt, natural, dar neutru, cu coaja arsă și o dulceață “vegetală” extrem de subtilă. Se îndulcește cu puțin zahăr brun ars și puțină miere. Urmează apoi condimentele, destul de intens, generos, cu varietatea pe care te-ai aștepta să o arunci în vin fiert sau, desigur, plăcintă de dovleac. Multă scorțișoară, nucșoară, cardamom, cuișoare, note de anason stelat și piper negru. Totuși, pare puțin prea mult, iar finalul devine destul de “prăfos”, uscat, earthy, cu puțină coajă de citrice uscată insuflată probabil de puținul hamei prezent.

În postgust persistă această senzație “prăfoasă” de condimente, ceva malț caramelizat și o notă parfumată de dovleac copt. Corpul e puțin cremos, nu foarte greoi, cu o carbonatație domoală. Nivelul de alcool e în parametrii normali, iar cei 6% nu vor încălzi prea mult spiritele.

Cei de la Anderson Valley fac beri bune, destul de ieftine (la ei acasă), dar încă nu am întâlnit lucruri într-adevăr impresionante de la ei. Fall Hornin’ este un pumpkin ale destul de bun, având în vedere ca nu oricui îi reușește acest stil de bere. Puțin prea acoperit de condimente pentru gustul meu, sacrificând și mult din complexitate.

Beri de la Anderson Valley, precum IPAul și double IPAul lor, cel puțin, găsiți prin baruri și magazin(e) specializate de beri artizanale de la noi. Dacă mai și consumați câteva, poate o să puteți să comunicați și în boontling, cine știe?! Hai noroc!

Review Overview

Gust - 8
Aroma - 8.5
Aspect - 7.5
Aftertaste (Postgust) - 7.7

7.9

Bau!

Tip: Pumpkin Ale, Alcool: 6%

User Rating: Be the first one !
[Google]

Tags

Related Articles

Spune tu, in cuvinte!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button
Close