Beer World

Cronica de festival de bere: CBR16

20160227_200944
Șapte flăcăi au pus de-o IPA

Bun, am fost în raiul băutorilor de bere. Mă rog, unul dintre ele, că înțeleg că sunt mai multe. Cel pe care l-am încercat eu s-a întâmplat într-o sâmbătă seara, în Shoreditch, pe Brick Lane, capitala hipsterilor din Londra, iar biletul a fost 10 lire.

Te înscrii și plătești pe net, te înființezi la locul faptei (în mod adecvat, o veche fabrică de bere), primești o brățară de plastic (care-ți permite să reintri după ce ai ieșit ca să scoți bani de la bancomat, pentru că înăuntru nu e cu carduri), mai primești o broșură și un pahar gol, urci niște scări și gata. Ești într-o hală cât două terenuri de fotbal, cu trei alei (sau, bulevarde, dacă îți plac hiperbolele), mărginite de standuri de producători mai mari sau, mai ales, mai mici de bere — și, pe alocuri, de cidru.

Sunt și câteva standuri cu street food, inclusiv stridii pescuite în nordul Angliei, pui a la Jamaica și cârnați austrieci, cărora le stă tare bine lângă o bere sau două sau trei. Într-o altă hală cântă niște oameni la chitară — și toată lumea cu ei, că toată lumea știe versurile la Bohemian Rapsody.

20160227_191622Festivalul CBR (de la Craft Beer Rising) s-a petrecut la Old Truman Brewery la final de februarie. E un eveniment anual, iar de data asta au venit peste 150 de “expozanți”, cum li se spune în mod oficial. De la nume cunoscute precum Sierra Nevada, Lagunitas, Greene King sau Brewdog, până la fabrici artizanale apărute relativ recent, ca Two Fingers Brewing (care-și donează tot profitul către Prostate Cancer UK), Bad Seed și Farmageddon.

Lucrurile se petrec în felul următor: paharul de juma’ de litru pe care-l primești e marcat la o treime, o jumătate și trei sferturi, ca să poți să ceri îndeajuns de multă bere încât să lași loc de și mai multă la standul următor. Plătești în funcție de cantitate și de prețurile de la stand. De exemplu, într-o parte dai o liră pe trei sferturi de pahar, în alta patru lire pe jumătate. În același timp, la cele mai multe standuri ți se dă să guști o gură (sau două, sau trei) pe gratis, iar dacă ai noroc, ca mine, din când în când cineva te întreabă dacă nu vrei să încerci un pahar fără să plătești.

Ce mi s-a părut interesant: sigla festivalului prezintă o vulpe, pe care o cheamă, desigur, Foxy și care a și existat, în calitate de mascotă, în carne și oase, dar fără organe interne, deoarece era împăiată. Foxy a dispărut misterios în septembrie anul trecut, în timpul CBR-ului din Glasgow. Organizatorii oferă calitatea de membru pe viață al festivalului și o cantitate nespecificată de bere gratis persoanei care o readuce pe Foxy în sânul CBR-ului — chiar și în cazul în care persoana este chiar răpitorul. Deocamdată n-a adus-o nimeni, dar, true story, Londra e plină de vulpi vii și adevărate și dotate cu organe interne, iar în momentul ăsta mă cam tem pentru soarta lor — s-au trezit diverse animale duse la taxidermist și pentru motive mai puțin ispititoare decât o provizie impresionantă de bere artizanală.

20160227_191033Ce am remarcat: toată lumea face IPA-uri. Brew By Numbers, unul dintre producătorii mei preferați începând din momentul ăsta, fac chiar și un double IPA, cu concentrație mare de alcool și conținut îmbogățit de hamei — excelent, deși mie mi-a plăcut mai mult session IPA-ul pe care-l aveau la stand, cu hamei de tip Mosaic. Mai rare sunt IPA-urile negre, cu un gust intens de malț (tot BBNo au unul foarte bun, așa cum au și IPA alb — o bere hibrid care combină aromele unui IPA cu prospețimea berilor albe de tip belgian — dar și IPA roșie, despre care n-aș putea să vă spun altceva în afară de faptul că e mai roșie, sau, dacă vreți, rubinie.

Ce am mai remarcat: cam toate microberăriile pornite în ultimii ani au în spate șapte amici (ok, uneori șase) care declară că au fost prea leneși ca să alerge maratonul, așa că s-au apucat să facă bere.

Ce recunosc cu mâna pe inimă: nu mai stiu cate beri am baut, dar au fost multe, toate bune (în afară de un milk stout prea dulce), deși n-aș putea să vă spun, precum adevărații cunoscători, în care s-a simțit scorțișoară, în care ciocolată și în care dude combinate cu vișine și scoarță de copac. Apropo de ciocolată, undeva am primit chiar și ciocolată neagră dimpreună cu milk stout-ul, dar nu mai țin minte numele standului.

Screen Shot 2016-02-29 at 10.14.54Ce țin minte în mod clar: Green Devil IPA de la Oakham Ales are un nume care i se potrivește la fix, pentru că îți lasă în gură o amăreală vie, proaspătă și crudă.

Că veni vorba de milk stout, e un tip de bere popular printre producătorii independenți din Marea Britanie. Îi zice așa pentru că include lactoză — iese o bere catifelată, cu accente de cacao cu lapte, care se face în multiple variante; am încercat inclusiv una cu caramel sărat (un ingredient atât de întâlnit zilele astea în industria alimentară, încât mă aștept ca azi-mâine să găsesc și cârnați cu salted caramel).

Altfel, destule beri fructate, după care recunosc că nu mă dau în vânt. Mi-a plăcut însă foarte tare Applelation de la Beavertown (care, în altă ordine de idei, are niște design-uri de cutii de bere absolut demențiale) — un saison de mere Bramley proaspăt, aromat, cu un gust dulce-acrișor temperat, destul de puternic alcoolizat.

Ce mi-a plăcut cel mai tare: a doua zi dimineață nu m-a durut capul.

Guest Post de: Alex Ulmanu

CBR 2016 – London

Related Articles

Spune tu, in cuvinte!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button