Beer World

După ani și ani…

Short update

A trecut 1 an (poate chiar mai mult) de când am ieșit ultima oară la bere și mi se pare că n-au existat niciodată baruri.

Stiu, ați zice că sunt prea disperat, că puteam să ies la o bere… Treaba e că… n-am iesit. Cu cât trecea mai mult timp și mă gândeam că se termină pandemia cu atât nu voiam să risc, nu atât pentru mine cât pentru cei din jurul meu.

Așteptam Taproom-ul celor de la Hop Hooligans cu cel mai mare entuziasm, mă bucur că au avut 00 să-l deschidă în plină pandemie. N-am mai băut o bere cu Cristi, Mircea si gașca de mai bine de un an și e ca și cum sunt niște amintiri de acum o eternitate. Cred că ultima mea ieșire a fost la 100 de beri, care acum operează (temporar) exclusiv online.

N-am mai fost la un bottle share de un mileniu și mi-am dat seama că urăsc să beau singur, mai ales chestiile bune. Greg, soon, mate, soon.

In fine, la un moment dat, o doamnă de la Medlife a zis să că oricum mă agit degeaba și că oricum n-ar fi cazul să beau deloc pentru că ficatul meu trebuie sa meargă la tratament sau pleacă de tot. Tot răul spre bine?

Recent am început să mai explorez câte puțin oferta locală după ce am reclasificat (în gând) toate berile fără alcool disponibile pe piață. E bine, se întâmplă lucruri bune. Abia aștept să merg în vizită la Neagra la fabrica Wicked Barrel, să bag niște flights la Ironic Taproom și la huligani acasă. Poate chiar și un road trip la Timișoara. Cine știe?

Chiar și cu cantitatea ultra limitată de bere care a curs din paharul meu în ultima vreme, tot trebuie să remarc cât de bine e să bei fără sa te gândești că va trebui să le spui și altora (poate chiar in scris) că ai băut sau cum ți s-a părut berea. Bai, ce relaxant e să bei numai pentru tine, va recomand!

Mă bucur și că n-a venit chiar apocalipsa peste berea artizanală românească și că majoritatea e încă pe baricade. Abia aștept să vă văd pe toți la un Haze Fest sau ceva asemănător. Poate chiar in 2021…

Pace și iubire, ne mai auzim!

Related Articles

Spune tu, in cuvinte!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button