Arhiva cu BereCe-am mai baut

Rose Brew, bere cu apă de trandafiri

bere_transafiri

Poate ar părea un ingredient ciudat, dar sunt singur că am întâlnit și lucruri mai neașteptate decât apă de trandafiri în băutura noastră preferată (berea, adică), și am supraviețuit.

Rose Brew produc trei stiluri diferite, toate la Pitfield Brewery din Anglia. Produse vegan, folosind numai ingrediente organice, lucruri elegante și în vogă, toate, desigur, cu apă de trandafiri adusă tocmai din Bulgaria. Sănătate curată.

Pink Rose Hibiscus IPA, cu infuzie de flori de hibiscus, plantă ce poate ați mai întâlnit-o prin apartamente sub numele de “trandafir chinezesc”. Alcool 7%.

Nu sunt sigur dacă asta au dorit producătorii sau am nimerit o sticlă mai nefericită, însă încă după miros pare destul de acrișoară, dar și dulce, personal ducându-mă cu gândul la Rodenbach Grand Cru, lucru deloc rău.

În gust într-adevăr e puțin acrișoară, dar e plină de ierburi, semănând mai mult cu un saison belgian. Lămâiță, cimbrișor, ceai de hibiscus, măceșe, coajă de lămâie uscată și apoi niște hamei ierbos pe final, dar nu extrem de amar. Ceva sherry pe acolo, chiar. O bere ciudățică, greu de încadrat într-un stil exact, iar notele florale rămân cumva mascate de către ceai (și drojdii).

White Rose Wheat Beer, un witbier care are și adaos de coriandru. Pe scurt, pentru mine, asta a fost și problema. Lăsând la o parte și generoasa punguță de condimente generată de drojdiile specifice stilului, coriandrul din plus a părut să acopere tot, chiar să deranjeze.

Din aromă, până în gust și în postgust, boabele de coriandru domină cu totul, earthy, “abrazive”, prăfoase. Mici note de piper negru, cardamom, vagi note de coajă de portocală, dar aici avem o componentă florală mai clară decât în IPA. Dacă se întâmplă să îți placă coriandrul, berea asta e pentru tine. Ceva cred că a fost ciudat în dozaj aici. În schimb, cred că ar fi excelentă pentru gătit.

De la Black Rose Chocolate Stout am cele mai multe speranțe. Fără ciocolată adăugată, doar chocolate malt, 7.3%. Mirosul e extraordinar, flashback direct la lokum (rahat turcesc), notele de ciocolată, caramel și trandafir combinându-se într-un mare fel. Nu a făcut absolut deloc spumă, motiv de îngrijorare.

Carbonatație zero. Malț negru dulce, note de cvas chiar, aproape ca mustul de bere nefermentat. Note de trandafir clare, dar la ce bun?! Mai prind și semințe de mac (în mod ciudat), ciocolată, vin roșu “de țară”. Mare păcat.

Experiența mea cu berile celor de la Rose Brew rămâne una nu atât de fericită, dar cu siguranță foarte interesantă, chiar educativă. Cred că apa de trandafiri ar putea fi un ingredient foarte potrivit cu anumite stiluri, dar mai e puțin de lucru aici, se pare.

Eu le-am luat de la 100beers.bg, posibil să le găsiți în mai multe locuri din Bulgaria. Hai noroc!

Related Articles

Spune tu, in cuvinte!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button
Close