Struise Pannepot, plus extra, răsfăț binemeritat

De Struise Brouwers nu sunt nici noi, nici vechi, având mai puțin de 20 de ani de activitate în aglomeratul (din punct de vedere al “greilor” din zonă) Oostvleteren, Belgia. Însă gama lor cuprinde atât beri moderne (ca mult-râvnita serie Black Damnation), cât și clasice locale. Pannepot, bag mâna-n foc, e cea mai vândută bere din cea de-a doua categorie, poate chiar per total, și asta pe bună dreptate.

Ea poartă numele ambarcațiunilor de pescuit din De Panne, un orășel situat pe coastă, în Flandra, la mică distanță de granița cu Franța. Originea rețetei acestei beri se învârte pe la începutul secolului XX, și era licoarea preferată a pescarilor din zonă, de aici și mica inscripție “Our Fisherman’s Ale” de pe etichetă. Nefiltrată, nepasteurizată, iar cel mai important, în nenumărate versiuni, cu diferite blend-uri și învechite în diferite butoaie.

La bază, o bere neagră alcoolizată “și cam atât”, doar cu o combinație de condimente specială. Este considerată un hibrid de belgian strong dark ale și export stout, dar o să vedem noi ce înseamnă asta. Și ca să vedem mai bine, încercăm un Pannepot din 2013, alături de un Pannepot Reserva din 2010 și un Grand Reserva din 2009. Toate trei 10% alcool. Doar din motive științifice, desigur!

“Banala” Pannepot e de culoare maro închisă de tot, aproape neagră, cu niște tente rubinii ținută înspre lumină. Vezi și puțină drojdie plutind pe acolo, dar de obicei nu torn în pahar chiar “chirurgical”, deci scuzele mele. Guler modest, dar rezistent, bej închis.

Mirosul trăznește de la distanță, cu așteptatul caracter de fructe negre uscate, îndeosebi smochină și stafidă, îmbibate cu ceva brandy de calitate, fără ca alcoolul să fie supărător. Caramel, toffee, zahăr brun, se anunță dulce, dar e și o notă subtilă de cireașă care ar ajuta, dacă se transferă și în gust.

Corpul va surprinde inițial, cremos, foarte puțin carbonatat, elegant am putea zice. Avem destul timp ca valul de caramel și melasă să ne ofere, pe rând, bucăți de stafidă și cireașă uscată, zahăr candel, banană mult prea coaptă, puțină ciocolată, toffee, brandy, toată dulcea decadență din miros.

Finalul însă e piesa de rezistență, cu condimentele lor “secrete” explodând, lăsându-ne pe noi să ne scărpinăm în cap și să încercăm să le ghicim. Eu am prins coajă uscată de portocală, cimbru, cuișoare, puțină nucșoară, scorțișoară, piper negru, poate și ghimbir, și sper că vreun berar de la Struise nu o să vină special să mă altoiască dacă am fost prea departe de adevăr. Niște note de cafea aici care să închidă într-o notă bună, iar alcoolul nu devine supărător deloc, poate doar în timp.

După așa o bere, stau și mă întreb ce poți să îi mai faci ca ea să evolueze în ceva și mai bun. Răspunsul lor pare a fi butoiul de stejar. Pertinent. Să vedem deci și Pannepot Reserva 2010, butoi de stejar franțuzesc, 14 luni.

Aș fi chiar cusurgiu să zic că arată altfel în pahar. Poate doar puțin de tot mai închisă. Mirosul diferă, cu butoiul direct în față, note de vanilie perfect împerecheate cu caramelul dat de berea de bază (la rândul lui puțin mai proeminent). În mod ciudat, deși poate și vechimea sticlei e un factor, alcoolul e mai domol, cu note condimentate, fructate de vin fortifiat. Și ciocolată.

Ca și în primul caz, corpul e la fel de catifelat, doar puțin mai carbonatat. Gustul pare însă mai compartimentat, o complexitate servită în “porții”: începutul are aceeași notă de fructe uscate (smochină, prună, stafidă), apoi ciocolată mai clară, cu condimentele deja prezente, inițial din spectrul mai apropiat, ca scorțișoara și cardamom, apoi anason, piper și cuișoare, cu o notă de must, lipicioasă, aproape ca un vin roșu fiert și îndulcit, cu doar o foarte vagă aciditate.

Sunt și niște esteri pe acolo, cu puțin măr roșu, note subtile de banană, cu drojdiile parcă mai prezente decât în varianta normală. Dar totul e acoperit de o plapumă densă de caramel, iar finalul e minunat, cu note de stejar extraordinare, uscate, puțin prăfoase, puțin prăjite, iar alcoolul (și caramelul) mă păcălește puțin și mă face să mă gândesc la Bourbon.

Un upgrade foarte nimerit, butoiul de stejar reușește să înnobileze alcoolul și aduce note complementare și adiției de condimente, și malțurilor.

În cazul în care mai citește cineva, îi mulțumesc. Fiindcă urmează Pannepot Grand Reserva, ținut 14 luni în butoaie de stejar, apoi încă 8 luni în butoaie vechi de Calvados. O bere care a stat aproape 2 ani cuminte (sau nu prea), așteptând să uluiască consumatorul.

La gulerul de spumă a părut mai generoasă, dar doar pentru câteva secunde. Aceeași culoare întunecată și misterioasă, în schimb.

Dacă Reserva a avut note de butoi în miros, Grand Reserva deja umple camera. Stejar, vin de Porto, Calvados, aproape cognac, și totuși alcoolul nu e deloc agresiv. Din nou, caramel, condimente, toffee, dar și ceva aciditate.

Gustul e divin, corpul la fel de cremos ca și al celorlaltora. Caracterul de fructe uscate roșii e tot acolo, dar nu mai are atât de mult loc pe lângă ciocolată (și mai densă, puțin amăruie), caramel și alcoolul dens, nobil, siropos, cu brandy de mere Calvados, extraordinar de clar. Condimentele sunt acolo, din nou, nota de must/vin roșu nu mai e atât de puternică însă. Iar aciditatea din miros lipsește întru totul.

Notele de butoi din final sunt excepționale, și închid această experiență într-un mod echilibrat, cu ceva malț prăjit, resturi de condimente, puțină căldură de spirtoase fine și puțin praf de cacao.

V-am plictisit, dar sper măcar că v-am convins că Pannepot e o bere de încercat. Și pentru aprofundare, Reserva și Grand Reserva nu strică, ba dimpotrivă. De fapt, orice de la Struise merită încercat. Ca notă și mai personală, nu aș putea să nu menționez și Cuvee Delphine aici.

Berile din articol le găsiți la Beer Academy, unele și la Beer O’Clock, dar perindă și pe La 100 de Beri. Prețurile nu sunt abominabile nicăieri, iar raportul calitate/preț e cu totul în avantajul vostru. Noroc și sănătate!